Refresh, in tramvai

Sa ajungi la timp necesita putina pregatire. Dar ce faci atunci cand esti contra-timp si trebuie neparat sa pleci? Apari neingrijit sau in drum spre destinatie te aranjezi? 

Nu conteaza imprejurarea si nimic altceva…

Imediat dupa statia Piata Unirii, un domn carunt isi cauta un loc mai retras in tramvai. Cum gasise un loc in spate pe partea stanga, isi scoase tacticos din geanta sa de piele, un bic. Cu acest instrument albastru de unica folosinta incepuse sa se rada pur si simplu. Fara oglinda, apa sau spuma de ras.

Zgomotul nebisnuit al activitatii sale se facu simtit printre calatorii plictisiti, care parca treziti din vis isi intorceau privirea rand pe rand.
Dar nimeni si nimic nu-l speria pe barbier, care isi continua treaba fara nicio jena.

La final, dupa ce verificase ca totul e in regula in geamul tramvaiului, scoase o sticuluta si se parfurma.

Anunțuri

Reprezentant vânzări, în tramvai

Când e timpul favorabil de a face un lucru? Ai nevoie de un spațiu doar al tău? Sau unde și când se nimerește, doar să îl faci și să bifezi că e făcut.

Vineri, în jur de ora 9.00, tramvaiul 1 e ceva mai lejer.
Cadrul este unul obișnuit, dar la care sunt prezente zgomotul specific și așa-zisa căldură din interior său. Oamenii grăbiți coboară și urcă, într-o perfectă liniște.
Nici bine nu urcă în tramvai, un bărbat îmbrăcat modest, cu fes albastru închis tastează cifră cu cifră de pe o hârtiuță.

Cu privirea ațintită spre geam, spune:
”Bună ziua! În legatură cu măsuța pentru laptop… În jur de ora 11.00 sunteți la cămin? Aaa.. da, da. Vă apelez din nou când ajung. Ce camera? 345? La revedere!”

Zâmbește. Notează ceva pe hârtia cu numere și tastează din nou.

”Bună ziua! În legatură cu măsuța pentru laptop… În jur de ora 11.00 sunteți la cămin? Am înțeles, deci pe marți-miercuri vă apelez. Săru’mâna!”

Închide fără să zâmbească. Mai notează ceva pe hârtiuță.

Tramvaiul oprește pentru scurt timp într-o stație. Două-trei persoane și acestea înghețate compostează biletele și își căuta câte un loc.

Liniștea este din nou întreruptă de bărbatul cu mobilul la ureche:
”Bună ziua! În legatură cu măsuta pentru laptop… În jur de ora 11.00 sunteți la cămin? După-amiază? După ora 5.00? Da, da, vă apelez eu…”

Urmează stația mea. Cobor și îl mai aud cum mai cere explicații: ”În legatură cu măsuța pentru laptop…”

Personalitatea spaţiului meu

Astăzi am liber. Liber să mă deconectez de la toate… un fel de turn off al rutinei, pe care am să îl petrec acasă.

Plan improvizat pe loc…
Aroma puternică a cafelei şi răcoarea dimineţii invadează întreg spaţiul şi parcă îmi alungă somnolenţa. Fac două-trei ture prin apartament şi lista cu To Do este creată… şi în general se rezumă la curăţenie.

Orice colţ din încăpere, orice raft nu este trecut cu vederea: este curăţat şi ordonat, după caz. Şi în câteva minute, totul prinde culoare… gresia străluceşte în bucătarie, în hol şi bineînţeles, în baie. Trăsăturile nuanţate ale parchetului împrospătat şi mobila îmi oferă confortul perfect de a petrece mai mult timp aici, acasă. În plus, liniştea şi căldura a acestui spaţiu îmi încarcă bateriile după o săptămână obositoare.

Dacă mă gândesc bine, întotdeauna aranjarea şi întreţinerea locuinţei mă relaxează. Din acest motiv le fac cât mai des.

Acum o privesc în ansamblu şi încăperea zâmbeşte. Are personalitate! 🙂

Tu cum îţi petreci timpul acasă?

Apropo, era să uit… stona.ro s-a lansat de curând şi între 13 şi 15 octombrie 2016, organizează „Zilele Porţilor Deschise„, unde poţi să vizitezi fabrica de piatră naturală şi depozitul cu cel mai mare stoc de piatră naturală disponibil în România.

The Muse is here

Să fii acolo… acolo, la doi paşi. Să dansezi şi să cânţi fără nicio reţinere. Să vezi atât de aproape una dintre cele mai îndrăgite trupe ale tale. Parcă ar fi un vis, dar…

Primul acord
Închide ochii pentru câteva momente: eşti undeva. Într-o tribună, sau nu… eşti într-o Piaţă. Simţi forfota, auzi glumele şi râsul din jur.
Parfumul şi praful din atmosferă nu te deranjează deloc.
Aştepţi în tăcere. Tăcere profundă. Mai mult de cinci secunde.
Dintr-o dată, auzi primul sunet al unei chitare electrice. Încremeneşti. Te cuprind fiorii în întregime. O dată şi apoi de mai multe ori.

Undisclosed Desires
Mulţimea explodează imediat. Ţipete, fluierături şi multă agitaţie… Recunoşti melodia: Undisclosed Desires. Ai un fel de nod în gât şi aproape că nu te mai poţi stăpâni şi lăcrimezi. Te întorci în jur, priveşti în lateral şi încerci să te mişti.
Dansezi ca un copil şi cânţi încet… în timp ce, grupul tău se deslănţuie, iar prietena ta cea mai bună îi acoperă pe toţi cu vocea ei puternică.

Totul se întâmplă foarte repede. Nu mai există noţiunea timpului, nu mai există nici spaţiu. Eşti doar tu cu muza ta, într-un vis…

My Muse.

Trupa Muse va susţine anul acesta un concert la Bucureşti, in Piaţa Constituţiei, vineri, 29 iulie.

Pont:
Ai o trupă preferată la care vrei să ajungi anul acesta?
Poţi să câştigi bilete la orice concert din ţară, dacă vei consuma Activia de băut.
Intră pe www.activia.ro pentru mai multe detalii.

camp-insorit

Fericirea unui om obişnuit

Face câţiva paşi mărunţi şi apoi se opreşte. Şi-a adus aminte de ceva. Nu ştie dacă să se întoarcă sau să-şi continue drumul. Mai stă nemişcat două minute. Analizează. Face un pas înainte şi încă unul. Îşi continuă drumul…

Un bărbat mărunţel, cu părul cărunt, trecut de 50 ani, vrea de ceva timp să-şi pună în aplicare planul: să muncească pe bani mai mulţi.
Întrebarea: aici sau dincolo?

Aici…
Se trezise dis-de-dimineaţă, înainte de 5.00. Ustensilele pregătite de aseară, le aranja acum pe bicicletă. Îşi puse pălăria pe cap şi porni. Răcoarea dimineţii, îl trezi instant.
Când ajunse la destinaţie, roua disparuse şi soarele aproape că era deasupra lui.
Începu.
Primele braze de iarbă le dăduse uşor, la cea de-a treia parcă se moleşise. Abandonă câteva minute acţiunea şi se îndreptă spre izvor.
„Nu termin în ritmul asta! Trebuia să vin mai de dimineaţă”.
Vru să se aşeze la umbră să se mai odihnească, dar nu avea unde.
Întors la muncă, se gândea că trebuie să plece. Să facă tot posibilul şi să plece cît mai repede. Nu conta unde, ci doar să părăsească această zonă pentru o vreme.

Spre seară, pârlit de arşită porni acasă. Vlăguit de oboseală, abia mai putea să pedaleze. Pe drum se întâlni cu o cunoştinţă pe care îl invită la un pahar.
Acceptă.
Întâlnirea neaşteptată, îl făcu să iasă din depresie şi chiar să se bine dispună.

La aproape de câţiva metri de casă, o vecină îi oferise o sacoşă cu diverse alimente. Zâmbi şi îi mulţumi.
Poarta era deschisă. Intră cu viteză şi se duse direct în spate.
Copii şi soţia îl aşteptau la masă.
Îi îmbrăţişa pe toţi şi se simţi cel mai norocos.

La cros fără telecomandă

„Ingrediente”:

  • Duminică, 10 aprilie 2016.
  • Hamak, Iaşi.
  • Cros (6 km) sau Semimaraton (21 km).
  • Organizator: I..AŞI în Trail.
  • Şi o mare de oameni. 

Entuziasmaţi, puţin cam nerebdători, echipaţi sport, cu numărul ataşat pe abdoment, toţi aşteptau: Startul.
În dreapta mea fetele încă se încălzesc.
„E un cros scurt şi uşor. În cel mult 30 minute e gata”, spune o voce feminină.
Le privesc mirată şi în următoarele minute fac un calcul rapid: 6 kilometri în 30 minute ar veni cam un kilometru în 5 minute. Rezonabil şi nu prea.
Şi… Start!

Am plecat împreună cu plutonul, urcăm uşor dealul (în grup), apoi urmează o curbă tot în pantă şi picioarele mele parcă nu mă mai ascultă. Alerg în reluare, în timp ce adversarii mei sunt dirijaţi de o telecomandă. Unul după altul şi tot mai repede… trec fără să-i aud respirând.
Deal, vale, pădure… poteci, copaci umbroşi şi nimeni în jur.
După două ocolişuri văd trei fotografi cu biciclete. Îmi urmez traseul, lăsăndu-i în urmă. Semnele traseului sunt vizibile… mai alerg câţiva metri. Merg, merg şi iar merg. Nu abandonez. Trebuie să ajung cumva la destinaţie, chiar şi după o oră. Alerg din nou, traseul acum mi se pare mai frumos şi mai uşor . Ajung la un punct cu alimentare.
„Apă?” strigă un băiat. Pentru că nu vreau să mă opresc, întreb: Cât mai e până la finish.  Răspunde scurt: 2 km.

Zâmbesc şi continui. Pădurea rămâne în urmă şi în panta din faţă văd alegătorii domoliţi, mergând în şir indian.
Revin şi eu la mers. Respiraţia devine din ce în ce mai greoaie şi picioarele iar nu mă mai ascultă.

Reuşesc să depăşesc trei persoane… traseul continuă cu un drum neasfaltat şi într-un final zăresc finish-ul.
Fac un minim de efort şi mai alerg.

Trec linia de sosire la 48.36 minute (deci mai puţin de o oră).

P.S. Mai multe imagini vedeţi aici (bineînţeles imaginea de mai sus este tot din acest album).

Copacul de Azi pentru Oxigenul de Mâine

Când te-ai oprit din ceea ce făceai şi ai respirat adânc aerul proaspăt? Sau când ai evadat pentru câteva minute din urbie… să priveşti natura? Să te rătăceşti prin pădure, să fii curajos la coborârea pantelor umede?
Şi mai ales: Când ai plantat un copac?

 

 

Sâmbătă dimineaţă, înainte de ora 9.00, în faţa Palatului Culturii,  împreună cu un grup de tineri şi de coordonatorii ne-am întâlnit pentru acţiunea: „Copacul de Azi pentru Oxigenul de Mâine„.
Grupaţi pe culori, am primit indicaţii sumare: ce, cum şi unde vom planta.
Trei autobuze „Ocazie specială” ne aşteptau în partea laterală a străzii pentru a ne duce la Hadâmbu (localitate aflată la 30 km distanţă de Iaşi).

Vechi, cu o viteză normală de oraş şi care scoteau fum la curcarea în pantă, autobuzele RATP ne-au adus totuşi la destinaţie, în aproximativ 30 minute.
Dorinţa fiecăruia de a planta un copac se vedea pe faţă. Ba mai mult, curiozitatea nu putea fi ţinută în frâu, astfel: „Unde sunt uneltele? Şi unde vom planta?” erau întrebările tot mai frecvente.

După câteva minute am primit şi indicaţia finală:
„Mergeţi puţin înainte, faceţi la stânga, ieşiţi pe şosea şi după un km intraţi în pădure. De acolo, împreună cu domnii de la Ocolul Silvic veţi merge pe drumul forestier unde veţi planta”.

Soarele cu dinţi ne-a fost prieten până la intrarea în pădure, unde de acolo ne-a supravegheat doar. Nu ne-am speriat când zăpada şi frunzele uscate ne-au pus la încercare: să alunecăm precum un schior şi uneori să ne facă să ne oprim. Am continuat drumul exact ca nişte pitici, cu hârleţele şi sapele pe spate, cântând: „Radu mamii, Radule…

Încet, încet, pădurea se lumina şi implicit copacii se răreau. Era finalul. Capătul de linie.
Acolo, jos la baza pantei, mai mulţi pădurari ne aşteptau.

După demonstraţie, ne-am înşirat şi am început să plantăm puieţi forestieri din speciile gorun, cireş, frasin şi platin.
Suprafaţa defrişată de un km era marcată pe rânduri cu semne din metru în metru. Pământul cleios ne limita viteza de lucru, însă după aproximativ trei ore am terminat fiecare echipa norma.

O experinţă plăcută plină de oxigen!